luni, 17 octombrie 2011

Lindsay Lohan riscă un an de închisoare


Lindsay Lohan riscă un an de închisoare pentru că nu ar fi mers la şedinţe de terapie, aşa cum era prevăzut în sentinţa primită de actriţă pentru furtul unui colier, la începutul acestui an.
Lohan trebuie să se înfăţişeze la tribunal miercuri, în contextul în care starleta nu ar fi respectat termenii eliberării condiţionate, potrivit site-ului TMZ.
Judecătoarea Stephanie Sautner a mustrat-o recent pe actriţa în vârstă de 25 de ani pentru că nu şi-a găsit un terapeut la care să meargă săptămânal, aşa cum era prevăzut. Starleta susţine însă a că făcut terapie prin telefon.
Tot în urma sentinţei primite pentru furtul colierului de 2.500 de dolari, Lohan a fost în arest la domiciliu, timp de 35 de zile, în perioada mai - iunie.
Lindsay Lohan a fost plasată, în mai, în regim de arest la domiciliu şi obligată să poarte o brăţară electronică de monitorizare, în urma sentinţei date de un tribunal american după ce starleta a furat un colier. Judecătoarea Stephanie Sautner a declarat că furtul acelui colier reprezintă o violare a regimului de eliberare condiţionată sub care starleta americană a fost plasată în 2007, după ce a fost surprinsă conducându-şi automobilul în stare de ebrietate şi sub influenţa drogurilor. Lohan a ieşit din arestul la domiciliu la sfârşitul lunii iunie, însă se află sub un nou regim de eliberare condiţionată pentru următorii trei ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu